Mesajul dur al Consiliului Musulmanilor britanici, pentru cei care au organizat atentatul de la Manchester

Mesajul dur al Consiliului Musulmanilor britanici, pentru cei care au organizat atentatul de la Manchester
Publicat: 23/05/2017, 14:36
Actualizat: 23/05/2017, 15:08

„Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de victime și de familiile lor. Înțeleg că adolescenți și copii au fost prinși în ceea ce poliția a confirmat a fi un atac terorist. Este îngrozitor, este criminal. Fie ca atacatorii să suporte întreaga povară a justiției, atât în această viață cât și în următoarea”, a scris Harun Khan, secretar general al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie.

„Le aduc un tribut poliției și serviciilor de urgență care au muncit curajos pentru a salva vieți azi noapte. Ei au fost ajutați de civili, care s-au grăbit să acorde ajutor. Îi îndemn pe toți cei din zonă și din toată țara să colaboreze și să îi sprijine pe cei afectați”, mai arată acesta în mesaj.

De asemenea, imamul Qari Asim din Leeds a condamnat de asemenea atacul, arătând că „uciderea fără nicio logică a nevinovaților este pur și simplu deplorabilă” și că „nu trebuie să îi lăsăm să câștige, prin crearea divizărilor pe care încearcă atât de disperați să le sădească”.

Atacul terorist de la concertul Arianei Grande, de la Manchester Arena, a ucis cel puțin 22 de persoane și a rănit alte aproape 60, majoritatea adolescenți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×